Publicat la 11 May 2009; ; tag-uri: eu, Gloria, Panserraikos, PAOK, Real, Steaua, Valencia
Ziua incepe prost, or trezirea nu poate fi decat in reluare considerand zilele trecute in care s-a muncit din greu, asa cum se va munci si azi. In fotbal se numeste munca de jos, in viata avem conferinte si seminarii. Micul dejun e rezolvat simplu, fara complicatii, cu alimente transformate in sandwich abia in faza de finalizare a procesului digestiv. Multe lucruri se finalizeaza in acest sector sau cel putin facem trimitere acolo. Telefoane suna si striga, strigam si noi la ele. Intalniri ratate cu ratati, mancare pe fuga scaldata in bautura negricioasa cu eticheta rosie, se mai gasesc si sefi sau leader-i neformali – ii trimitem si pe ei la digestie, la finalul acesteia…. Ziua perfecta, o ratare mare in sinea ei, se incheie. Din portmoneu, mandru rasare – Biletul La Meci. 3 meciuri in 3 tari. In fiecare din ele fotbalul e altceva – sport, cultura, spectacol, arta…
Drumul spre stadion e scurt si placut, aproape de arena apar steagurile, esarfele, sirenele – astazi batem, iar pentru asta ne implinim fortele cu o bere si un carnat. Suntem in forma, nimic nu mai conteaza, mergem spre intrare, unde ii lasam pe oamenii care asigura securitatea sa isi faca meseria, intram in gangul de sub tribunele care deja duduie a sirene, flagurile sunt in bataia vanturilor, se simte mirosul de iarba, ne gasim locul si hotarat – astazi vom castiga. Primii care ies la incalzire sunt oaspetii – Gloria Bistrita, Panserraikos si Real Madrid – sunt fluierati copios. Ii fluieram si noi pentru ca suntem suporterii gazdelor – Steaua Bucuresti, PAOK si Valencia CF. Acelasi lucru se intampla si la prezentarea echipelor. Incepe meciul.
Steaua – Gloria Bistria 1:0. Gigi Becali a fost arestat cu cateva zile inainte, iar galeria nu il iarta nici in aceasta noua situatie. Sunt vizati toti cei din condurea clubului. Tribunele reactioneaza la unele mesaje, pe altele le savureaza din plin – sunt haioase. Jocul nu prea conteaza, se joaca la peluze. Este ziua de nastere a lui Lacatus, este elogiat, iar la pauza acesta saluta galeria. E totusi 0:0. La reluare, acelasi scenariu, dar Steaua pare mai motivata, pune presiune si apar si ocaziile. Mai putin de 15 minute de jucat, iar Steaua nu se poate impune, Gloria se apara bine, iar Sanmartean incearca sa sparga gheata. Gazdele sunt totusi cele care rateaza ocaziile mari, inclusiv un penalty, prin Stancu. Deziluzie? Da, dar lucrurile sunt reparate de golul lui Kapetanos. Meciul se incheie. A fost frumos, mai ales ca si pariul a fost 1.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=YjD7TjpGHAE[/youtube]
PAOK – Panserraikos 4:1. PAOK joaca bine in acest sezon si pare unica echipa care conteaza in Thessaloniki, desi Aris si Iraklis joaca si ele in prima liga. Chiar suntem obositi, dar ne invioram cand apare ideea sa mergem in Toumba, stadionul lui PAOK. Gasim si bilete, ultimile, dar nu cele mai scumpe. Aici biletele scumpe se vand primele. Intram in stadion, fara sa fim controlati de agentii de securitate, iar politisti sunt putini de tot. Straniu pentru o galerie ca acea a lui PAOK, care deja canta. Peluza dirijeaza tot stadionul. Se canta imnul si se prezinta echipa gazdelor – totul fierbe. Este clar ca Panserraikos nu are nici o sansa, sunt fluierati la fiecare atingere de balon. Arbitrul este fluierat si el atunci cand acorda mingea adversarilor, este un “Malaka” (termen grecesc care semnifica un om rau
) Totusi PAOK deschide scorul dintr-un penalty la limita. Tribunele nu se linistesc, joaca in continuare, iar la pauza e 2:0 dupa reusita lui Ilias. Se face si 3:0, iar la superbul gol al oaspetilor tribunele aplauda. Ciudat, dar a fost frumos, mai frumos decat se vede la TV. PAOK incheie meciul cu 4:1, iar Thessaloniki este in sarbatoare, mergem si noi sa mancam Kalamari cu bere…
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=eZwfzwor88g[/youtube]
Valencia CF – Real Madrid 3:0. Nu e nevoie de prezentari. Gasim ultimile bilete cu cateva zile inainte, iar in ziua meciului numai despre asta discutam. Facem in sila materiale de conferinta, iar seara renuntam la inchiderea oficiala si mergem la meci. Strazi pline, steagurile Valenciei peste tot, carnatul si berea, totul pentru un final de 90 de minute pe Mestalla. Avem bilete sus, dar inainte de asta trebuie sa gasim intrarea. Se rezolva. Acum trebuie sa urcam sus, avem cele mai inalte locuri. Urcam, urcam, urcam vreo 10 minute, pana intram in arena. Si aici se simte mirosul de iarba. Ne aseazam si realizam cat de mici suntem pentru un stadion cu 50 de mii de oameni. Galeriile sunt plasate in colturi, jos aproape de echipe, iar Realul simte asta. Se joaca frumos, ca in filme regizate, nu este loc pentru TV. Valencia face jocul, iar Realul joaca doar prin Robben si el prea mic pentru Mestalla…. (vor urma poze)
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=N2×0b7cI_-4&feature=popular[/youtube]



14 May 2009 la 12:01 pm
@ Oleg
esti stelist???
14 May 2009 la 11:16 pm
@ Ronaldo,
Nu, dar stau in Ghencea.
17 May 2009 la 7:57 pm
@ Oleg
Norocos mai esti!!!