FC Tiraspol, o echipă fricoasă
Publicat la 6 July 2008; ; tag-uri: ,

FC Tiraspol a încheiat la egalitate partida cu Tavria Simferopol, 0:0, în prima manșă a turului secund din Cupa Intertoto. Deși rezultatul nu este unul descurajator, jocul făcut de elevii lui Reva nu dă mari speranțe de calificare.

FC Tiraspol s-a apărat 90 de minute, nu a primit gol și a obținut al doilea 0:0 consecutiv în competiție. Remiza îi permite clubului estic să se califice chiar și în cazul unui egal în returul de pe 13 iulie. Un egal care pare greu de obținut la jocul prezentat de FC Tiraspol. Antrenorul Reva a recunoscut acest lucru și vede soluția în marcarea unui gol din penalty. Dar ca să marchezi de la punctul cu var, trebuie să ataci ca să obții lovitura de pedeapsă. Sau poate Reva speră să treacă de Tavria la loviturile de departajare? De ce nu? De altfel Tavria nu e o echipă impunătoare. Antrenorul ei, Fomenko, doar a văzut că tiraspolenii se tem de ei, îi laudă în declarații și i-a plăcut, continuînd linia de echipă favorită. Anul trecut Dacia a trecut în turul 2 de St. Gallen, a bătut-o cu 5:0…

În cazul în care va trece de Tavria, FC Tiraspol va întâlni pe francezii de la Rennais.

Leave a Reply