Rezultate. Ziua 1. Pronosticuri. Ziua 2.
Publicat la 8 June 2008; ; tag-uri: , , , , , , , , , , ,

Fără surprize în prima zi – Cehia a trecut de Elveția, oarecum în grafic – 1:0, iar Portugalia și-a depus candidatura pentru campioană – 2:0 cu Turcia. Ce așteptăm de la Austria – Croația și Germania – Polonia?

Elveția a pierdut nedrept partida cu Cehia. Deși meciul a fost catalogat ca fiind unul slab – mi-a plăcut că s-a jucat la ambele porți, au fost și ocazii de poartă. Cehii au marcat unicul gol prin Sverkos (min. 70), introdus în locul ineficientului Koller. Elveții au rămas cu ochii în lacrimi – l-au pierdut pe cel mai valoros jucător – Frei și a avut și o bară.

pozaelvetia.jpgSursa: Prosport

Portugalia a trecut de Turcia, făcând spectacol și confirmându-și statutul de favorită. Pe lângă cele 2 goluri, Pepe (min. 61) și Raul Meireles (min. 93), portughezii au mai avut un gol din offside (anulat corect), dar și 3 bare. Portugalia – Turcia 2:0 -l-am ghicit.

port.jpgSursa: Prosport

Pronosticurile de astăzi

Austria – Croația - X – 2:2. Deși casele de pariuri îi dau ca favoriți pe croați, merg pe ideea unui egal în mare parte din cauza faptului că Austria este gazdă. Deși la un moment dat, presa austriacă a cerut echipei Naționale să iasă din competiție pentru a evita evoluții rușinoase, Austria a reușit câteva amicaluri interesante – 3:4 cu Olanda, după ce au condus 3:0, 1:1 cu Nigeria și 5:1 cu Malta. Croația nu a câștigat în acest an decât cu Moldova, 1:0. Într-un amical cu Olanda, acasă în februarie, a fost spulberată cu 3:0. Fără îndoială Croația va juca mai bine la Europene doar vine dintr-o grupă preliminară în care și-a bătut joc de Anglia și trebuie să-și respecte blazonul, dar debutează cu gazdele… Statistică: 3 +0 =0 -3 2:7 (toate meciuri amicale). (site-ul oficial al EURO 2008 dă informație eronată la acest capitol) Ultima partidă: 1:4, Viena, 2006.

Germania – Polonia – 1 – 2:0. Germania a ajuns fără emoții la turneul final. E în formă și casele de pariuri o dau câștigătoarea EURO 2008. Ballack e în mare formă, iar Germania nu a fost învinsă niciodată de Polonia. Ca fapt divers: la începutul anului, în amicaluri, germanii au îngenunchiat Austria cu 3:0, la Viena, și Elveția cu 4:0, la Basel, deci se simte bine pe terenurile acestor Europene. Polonia a jucat perfect în preliminarii, încheind prima întro grupă cu Portugalia, dar eșecul din amicalul cu SUA, de acasă în martie, 0:3 a dat startul unui șir neconvingător de rezultate – 1:1 cu Macedonia, 1:0 cu Albania și 1:1 cu Danemarca. Statistică: 14 +10 =4 -0 25:7. Ultima partidă: 1:0, Dortmund, 2006, Campionat Mondial, Grupe.

___________________________________________

Scoruri finale:

Austria – Croația 0:1

Germania – Polonia 2:0

Leave a Reply